Vila Internațional din Timișoara a revenit de vineri, 13 martie, în patrimoniul județului Timiș. Consiliul județean a emis decizia de expropriere, iar de acum poate prelua controlul în totalitate. Fosta casă de protocol a lui Ceaușescu, aflată pe bulevardul CD Loga, va fi redată cetățenilor.
„Am emis decizie de expropiere pentru acest imobil, pentru Vila Internațional, cunoscută ca și casa de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, o clădire care a fost lăsată în paragină în ultimele două decenii. Nu există niciun semn că cineva ar fi avut vreo intenție să facă o investiție aici. După cum știți, în urmă cu câteva săptămâni am luat hotărârea de Consiliu Județean de a expropria acest imobil, iar astăzi am putut să și intrăm în el”, a declarat Alfred Simonis, vineri, 13 martie.
Contractul a fost semnat cu grupul condus de Ovidiu Tender în urmă cu aproximativ 20 de ani. Între timp, imobilul a ajuns într-o stare avansată de degradare, fiind părăsit în ciuda potențialului pe care-l are, fiind situat în zona centrală a Timișoarei.
„Este și un semnal pe care îl dăm tuturor oamenilor de afaceri, că atunci când dispozițiile contractuale nu se respectă, indiferent de numele societății sau a omului de afaceri vom acționa ferm, în folosul județului Timiș, pentru a recupera patrimoniul”, a adăugat Simonis.





Partea leului
Acum, partea expropriată va încerca să tragă de pe Consiliul Județean Timiș cât mai mult. Administrația condusă de Alfred Simonis a făcut deja o expertiză și încearcă să ajungă la o înțelegere.
„Înțeleg că direcția în care fostul proprietar al imobilului se îndreaptă este aceea de a încerca să maximizeze suma pe care o poate lua din expropiere. Noi am făcut o expertiză, am apreciat o sumă mică în raport cu ceea ce dorește proprietarul. Cred că direcția este pentru a recupera sume suplimentare de bani. Din punctul nostru de vedere, suma pe care o oferim corespunde realității din teren. Este vorba despre aproximativ 500.000 de euro. De menționat este faptul că am expropriat o societate în care am fost și acționari. Cu siguranță, în instanță vom încerca recuperarea cotei din acea sumă, aproximativ 45%, cuantumul acțiunilor, adică undeva la 225.000 de euro”, a detaliat Alfred Simonis.
Viitorul vilei lui Ceaușescu
Din casă de protocol a lui Ceaușescu, imobilul ar putea să fie transformat într-un hub cultural. E cert, clădirea urmează să fie deschisă și redată cetățenilor.
„Ne dorim ca în acest imobil să existe un hub artistic, un hub cultural. Lucrăm la proiectul tehnic și al investiției, iar anul viitor sperăm să lansăm efectiv lucrările de restaurare. După cum știți, a fost declarată monument istoric, va trebui o colaborare foarte bună cu Ministerul Culturii, pentru a ne asigura că redăm acest spațiu timișenilor, timișorenilor. Vom lăsa specialiștii, proiectanții, experții să ne spună care este destinația cea mai bună pe care o poate avea acest imobil”, a specificat Alfred Simonis.

