joi, septembrie 17, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATECod galben de vreme rea: vânt, ninsoare, polei și viscol

Cod galben de vreme rea: vânt, ninsoare, polei și viscol

Cod galben de vreme rea în mai multe regiuni ale țării. Sunt așteptate intensificări ale vântului, ninsoare, polei și viscol.

Un cod galben de vreme rea va fi în vigoare sâmbătă, 27 decembrie, de la ora 10.30, până luni, 29 decembrie, la ora 21. Pe parcursul zilei de astăzi, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice, sud-vestice, apoi, până în seara zilei de luni 29 decembrie, în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40 – 60 km/h, amplificând senzația de frig. La munte, temporar, vor fi rafale de peste 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă.

În zona montană, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, pe arii extinse începând din noaptea de sâmbătă spre duminică și până luni dimineața. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5…10 cm, iar în Carpații Meridionali și Orientali, pe alocuri, și de 15…20 cm. Pe arii restrânse se va forma ghețuș sau polei.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente