Accident rutier produs de un șofer de 70 de ani, la Timișoara, marți, la orele prânzului. Conducea beat și a ajuns cu mașina pe trotuar, într-o conductă de gaz.
„Un bărbat de 70 de ani a condus un autoturism pe strada Carol Davila din Timișoara, dinspre strada Olanda către Ion Roată, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o conductă de gaz”, transmite IPJ Timiș.
În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale. Cel de la volan a fost pus să sufle în fiolă. Valoarea rezultată a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a ajuns la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

