Mai multe persoane care au distrus un panou publicitar în apropiere de Sânnicolau Mare sunt căutate de polițiști. Paguba se ridică la aproximativ 1000 de euro, spun cei păgubiți.
Un incident mai puțin obișnuit a avut loc în noaptea de vineri, 21 noiembrie, spre sâmbătă, 22 noiembrie, la ieșirea din Sânnicolau Mare, înspre Saravale. Pentru că nu a avut loc pe șosea, un șofer a intrat cu autoturismul în panoul publicitar din fața Fermei Rugan. Camerele de supraveghere au surprins momentul întâmplării în care au fost implicate mai multe persoane.
Acum, păgubitul încearcă să le dea de urmă vinovaților. A apelat la ajutorul polițiștilor, care au demarat o anchetă.
„Cu privire la accidentul rutier din data de 21/22 noiembrie 2025, din Sânnicolau Mare soldat cu pagube materiale, în urma căruia un panou publicitar a fost distrus, vă comunicăm că polițiștii efectuează verificări pentru identificarea conducătorului auto și luarea măsurilor legale”, transmite IPJ Timiș, marți, 9 decembrie.

