Scandal în toată regula într-un oraș din vestul țării, marți, 11 noiembrie. Un bărbat a amenințat cu cuțitul o femeie și pe fiul său de 15 ani, dar și pe polițiștii care au intervenit în apartamentul unde au avut loc scenele. În sprijin au fost solicitați și jandarmii, care l-au imobilizat pe agresor.
„Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că femeia, împreună cu fiul său minor, în vârstă de 15 ani, în jurul orei 10:30, s-a deplasat la un apartament situat pe Aleea Romanilor, locuință deținută de soțul acesteia împreună cu fratele său. În imobil locuia, fără forme legale (fiindu-i permis să locuiască temporar, de către unul dintre proprietari, în baza unei înțelegi verbale), bărbatul de 54 de ani, care, în momentul în care i s-a cerut să părăsească locuința, a scos un cuțit dintr-un sertar și i-a amenințat pe cei doi, cerându-le să părăsească locuința”, transmite IPJ Hunedoara.
Întâmplarea a avut loc ieri, 11 noiembrie, în municipiul Deva, iar un echipaj al poliției a intervenit de urgență. Agresorul a refuzat să iasă din apartament și continua să stea cu cuțitul în mână. Au fost chemați și jandarmii Hunedoara, care au intervenit în forță și l-au imobilizat pe bărbatul de 54 de ani.
Femeia și fiul său nu au fost agresați fizic și au fost informați despre dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu, însă au declarat că nu doresc emiterea acestuia. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de amenințare, în cauză fiind totodată sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva și sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, întrucât bărbatul a ridicat mâna în care avea cuțitul spre cei doi polițiști care au intervenit la caz.
În urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propuneri corespunzătoare.

