Arena „Eroii Timișoarei”, proiect început de Primăria Timișoara, va deveni realitate cu ajutorul Consiliului Județean Timiș. Aproape 4 milioane de euro este contribuția pentru stadionul care va deveni casa echipei de fotbal a Politehnicii Timișoara.
Consilierii județeni au aprobat, astăzi, proiectul de parteneriat cu Primăria Timișoara pentru finalizarea lucrărilor la stadionul „Eroii Timișoarei”, care se construiește în Calea Buziașului. Contribuția Consiliului Județean Timiș este de 20 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 4 milioane de euro. Este o decizie prin care se asigură din punct de vedere financiar finalizarea arenei în vara anului 2026, așa cum este prevăzut în proiect, în ciuda declarațiilor făcute de administrația Fritz, prin viceprimarul Ruben Lațcău.
„După cum știți, am purtat numeroase discuții cu Dominic Fritz și am căzut de comun acord să sprijinim financiar, cu 20 de milioane de lei, ducerea la bun sfârșit a acestui proiect important pentru Timișoara, iar această arenă va fi casă pentru Poli până la ridicarea noului Dan Păltinișanu. În primă fază, vom ajuta municipalitatea cu 10 milioane de lei și, in funcție de necesitate și progres al lucrărilor, vom vira și celelalte 10 milioane prevăzute în acord”, a spus președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
La încheierea lucrărilor, cele două instituții vor fi coproprietar, proporțional cu contribuția financiară a fiecăruia. Administrarea arenei va reveni Municipiului Timișoara, iar noua arenă va fi casa echipei de fotbal Politehnica Timișoara, până când noul stadion „Dan Păltinișanu” va deveni realitate.
„Am mai spus-o și repet, când e vorba de interesele Timișului și ale Timișoarei, culoarea politică nu are nicio importanță. Dorința noastră este să sprijinim orice proiect care aduce plusvaloare, să ajutăm finalizarea unor investiții de care timișenii și timișorenii se pot bucura. Așa consider că trebuie să colaboreze două administrații serioase. În ciuda unor declarații pur politicianiste și lipsite de substanță ale unor conducători locali”, a subliniat Simonis.
Evoluția șantierului
Șantierul stadionului „Eroii Timișoarei” a început în primele zile ale lunii martie, anul 2024, când la eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, importanți oameni de sport și foști fotbaliști emblematici ai Politehnicii. Primele săpături au scos la lumină sute de kilograme de gunoaie, care au trebuit sortate și transportate de la fața locului.
Problema a fost depășită, iar acum șantierul este în grafic. În luna iunie, stadiul de execuție era de aproximativ 60%. În luna octombrie au fost montate grinzile care vor susține acoperișurile tribunelor. Stadionul-lego din Calea Buziașului este un proiect gândit încă de pe vremea administrației Robu, dus ulterior la capăt de Cosmin Tabără, fost viceprimar al Timișoarei.
Cum va arăta stadionul „Eroii Timișoarei”





Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea 10.101 locuri pentru spectatori. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450 de locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.
Noua construcție va avea fundația din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.
Viitorul stadion va putea găzdui atât competiții oficiale de fotbal, cât și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. De asemenea, acesta va putea fi o locație optimă pentru evenimente și concerte mari, atunci când nu sunt organizate competiții sportive.
*
Urmărește-ne și pe Google News!

