O femeie a fost băgată în spital de un șofer neatent, luni seară, la Timișoara. A fost lovită pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa strada regulamentar.
Accident rutier, în această seară, în zona Lipovei din Timișoara. O femeie a fost rănită în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, regulamentar. Vinovat este un șofer de 62 de ani.
„În data de 03 noiembrie a.c., un bărbat de 62 de ani a condus un autoturism pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, dinspre strada Ion Roată înspre strada Verde, iar la intersecția cu strada Carol Davila a surprins și accidentat un pieton, femeie în vârstă de 63 de ani, care se deplasa regulamentar pe trecerea de pietoni”, transmite IPJ Timiș.
La fața locului au sosit echipajele medicale, care au acordat primul ajutor femeii și au transportat-o la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

