Două autoturisme în care se aflau cinci persoane au fost implicate într-o coliziune, vineri, 31 octombrie, în Calea Torontalului din Timișoara. Sunt două victime, o fetiță de 6 ani și mama ei.
Un nou accident rutier a avut loc în Calea Torontalului din Timișoara, astăzi. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul 2, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, cărora li s-au alăturat medicii de pe una dintre ambulanțele SAJ.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane, dintre care doi minori. Cei doi copii, dar și unul dintre adulți, au primit îngrijiri medicale. Ulterior, o fetiță de 6 ani și mama ei, o femeie de 43 de ani, au fost rănite și transportate la spital. Incidentul a avut loc din pricina unui bărbat de 67 de ani care nu a acordat prioritate.

„Un bărbat de 67 de ani, a condus un autoturism pe Calea Torontalului dinspre strada Miresei, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Marin Constantin, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către o femeie de 43 de ani. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv femeia de 43 de ani și o minoră de 6 ani, pasageră în autoturismul condus de femeia de 43 de ani”, transmite IPJ Timiș.
Ambele persoane au fost transportate la spital. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Vă reamintim, ieri, tot pe Calea Torontalului, la ieșirea din Timișoara, a avut loc o coliziune între un autoturism și o motocicletă. Cel care se afla pe două roți a fost rănit și transportat la spital.

