Doi tineri dintr-o localitate din Timiș sunt cercetați pentru viol și pornografie infantilă. Victima lor este o fată de 14 ani pe care au filmat-o în timp ce întrețineau relații sexuale. Imaginile au ajuns în mediul online.
Întâmplarea șocantă a avut loc în localitatea Bethausen, județul Timiș. Era luna aprilie, atunci când victima, o minoră în vârstă de 14 ani, a fost determinată de doi tineri să întrețină relații sexuale. Momentele dizgrațioase au fost filmate cu telefonul mobil și aveau ca ulterior să fie folosite pe ca șantaj.
În luna septembrie, cei doi au încercat să repete scenele pornografice. Fata a refuzat, astfel că persoanele cercetate au distribuit filmarea pe rețelele de socializare. Acum, procurorii DIICOT Timișoara l-au reținut pe unul dintre vinovați, un tânăr de 24 de ani.
„La data de 29 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea uneia dintre persoanele cercetate, de 24 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și viol săvârșit asupra unui minor”, transmit autoritățile.
Ulterior, tânărul în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii încearcă să-l depisteze pe celălalt urmărit, un tânăr de 21 de ani care încearcă să scape de pedeapsă.
Citește și:

