Incendiu de proporții, joi seară, într-o localitate din vestul țării. Flăcările au pornit la o casă, au distrus acoperișul și au provocat pagube materiale semnificative.
Pompierii din Deva au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu, în această seară, în localitatea Sântuhalm, județul Hunedoara. Flăcările au cuprins o parte a acoperișului pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, dar și o anexă folosită ca bucătărie de vară. Din interiorul unei încăperi a fost extrasă o butelie, pentru a fi înlăturat riscul unei explozii.
Nu au existat persoane surprinse în interiorul casei. O femeie, proprietara casei, a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu a fost transportată la spital.
„Pentru gestionarea eficientă și promptă a intervenției, la puțin timp după sosirea primelor echipaje de stingere la locul manifestării incendiului, a fost trimisă în sprijin, încă o autospecială de stingere, de mare capacitate cu un echipaj de intervenție. Astfel, la misiunea de stingere a incendiului, au participat 15 pompieri militari”, transmit pompierii din Hunedoara.
Cauzele izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilite.

