Politehnica Timișoara s-a impus lejer, sâmbătă, pe „Electrica”, în fața Progresului Pecica, în etapa a IX-a a Ligii a III-a. S-a terminat 4-0, într-un meci în care atacantul Haiduc a deschis scorul după mai puțin de 30 de secunde și în care a oferit două pase ideale, finalizate cu gol de Rotariu și Clemeniuc.
Au fost două momente speciale înaintea fluierului de start. Viorel Vișan, unul dintre jucătorii emblematici ai Politehnicii Timișoara, marcator în finala Cupei României câștigată în 1980 în fața Stelei București, a fost cel care a dat lovitura simbolică de start, fiind aplaudat la scenă deschisă. A urmat un moment de reculegere pentru Flavius Domide, fost internațional român prezent inclusiv la Campionatul Mondial din 1970 din Mexic, trecut la cele veșnice.
S-a revenit la realitate, însă doar Poli a făcut-o. Oaspeții n-au apucat să se așeze în ghete și au încasat gol extrem de repede. Defensiva a fost surprinsă de atacantul Haiduc, care s-a folosit de o deviere a lui Popa și a trimis mingea în plasă după mai puțin de 30 de secunde de la startul jocului. Situația s-ar fi putut simplifica și mai mult în minutul 12, dacă centralul Diaconu ar fi indicat punctul cu var la faultul evident făcut de fundașul Haloș asupra lui Clemeniuc.
În fine, Marincu a avut o șansă importantă în minutul 28. Ca la primul gol, David Popa a jucat rolul de servant și a întors foarte inspirat mingea la marginea careului mare, însă șutul din prima a trecut puțin peste transversală. Avantajul s-a dublat în cele din urmă câteva minute mai târziu. Un contraatac al Politehnicii a fost finalizat de Rotariu, pus în poziție ideală de Haiduc, cu poarta goală în față.
Era deja 3-0 în minutul 36. Fundașul central Pedro Paul s-a descotorosit de fundașii Progresului și a reluat cu capul o lovitură de colț executată de Benzar. A fost scorul pauzei, după o repriză în care Pecica a jucat rolul unui sparring partner.
Partea secundă aproape că a început ca prima. Doar că, de această dată, Haiduc a ratat din poziție ideală. Și-a luat revanșa în minutul 56. În zi de grație, Haiduc i-a pus-o cu tot cu gol, în fața porții, lui Clemeniuc, care a făcut 4-0. Cea mai mare ocazie a Pecicăi, și aproape singura, a fost înregistrată în minutul 65. Un șut de la semidistanță a lovit bara transversală.
Patru schimbări
Dan Alexa a schimbat aproape jumătate de echipă în minutul 71. Printre cei introduși în premieră pe gazon s-a numărat și masivul atacant Godberg Cooper, transferat la începutul sezonului, care a avut nevoie de timp pentru a intra în formă fizică. Și care avea să lase impresia că încă nu a reușit să o facă.
Prea puține situații notabile până la final. În minutul 88, spiritele s-au aprins puțin la mijlocul terenului, între Călin și Pureca, după un fault de joc al primului. Ambii au văzut cartonașul galben și au fost temperați. Apoi, la faza următoare, după o bâlbâială a apărării arădenilor, Cooper a avut o șansă mare, dar nu a fost îndeajuns de perspicace pentru a o fructifica. Fluierul final a venit la scurt timp, scor 4-0.
Victoria de astăzi o duce pe Politehnica Timișoara la un total de 19 puncte, obținute în urma a șase victorii și un rezultat de egalitate. Două meciuri au fost pierdute de echipa antrenată de Dan Alexa. Etapa viitoare, alb-violeții se deplasează pe terenul liderului Unirea Alba Iulia, într-o partidă programată sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 15.
*
Politehnica Timișoara – Progresul Pecica 4-0 (3-0) (‘1, Haiduc, ’26, Rotariu, ’36, Pedro Paul, ’56, Clemeniuc / – )
Politehnica Timișoara: Enășescu – Pedro, Vlaicu, Toma – Benzar (’64, Pureca) – Vasluian, Rotariu, Marincu (c.) (’71, E. Adam), Clemeniuc (’71, Gavrilă) – David Popa (’71, Cooper), Haiduc (’71, Cociș). Antrenor: Dan Alexa.
Progresul Pecica: Zamfir (’65, Trifon) – Haloș, Indreica (’46, Bekono), Wild, Aldan – Arsene (’56, Borcea), Pamfile – Călin, Ekmekci (’46, Huk), Rusu (’88, Crainic) – Mura. Antrenor: Dan Stupar.
Cartonașe galbene: Pureca / Indreica, Călin.
Arbitri: Constantin Diaconu (Bucureşti) – Răzvan Bedreagă (Galaţi), Alexandru Crăciun (Oneşti – Bacău). Rezervă: Radu Scrob (Alba Iulia).
Citește și:

