Coliziune violentă între două mașini, marți după-amiază, într-o intersecție din Timișoara. Unul dintre autovehicule s-a răsturnat și a rupt un stâlp, în urma impactului. Victimă colaterală, un pasager în vârstă de 72 de ani.
„Un tânăr de 26 de anu a condus un autoturism pe strada Cloșca dinspre Grigore Alexandrescu spre Cetății, iar la intersecție cu strada Vuk Karadjic a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers”, transmite IPJ Timiș.
Ambii șoferi au trecut pe verde, însă primul trebuia să acorde prioritate de trecere, însă nu a făcut-o, atunci când a virat la stânga. Izbit din plin, tânărul s-a răsturnat cu mașina într-un stâlp de susținere a semaforului electric. A scăpat teafăr, fără nicio zgârietură.
În schimb, un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost rănit și transportat la spital. Era pasager în mașina condusă de șoferul nevinovat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:

