Bicicliștii și trotinetiștii, însă nu doar ei, au fost luați la ochi, săptămâna trecută, de polițiștii din Timiș. Au fost nereguli cu carul, motiv pentru care oamenii legii au aplicat sute de amenzi în special celor pe două roți.
Peste 500 de persoane, fie pe biciclete, trotinete, dar și pietoni, au fost oprite de polițiști, săptămâna trecută, în tot județul Timiș, într-o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere. În unele cazuri, cei pe două roți au fost prinși sub influența alcoolului. În total, oamenii legii au aplicat 463 de sancțiuni contravenționale. Au fost amendați 96 de pietoni, 351 de bicicliști și 17 trotinetiști care nu au respectat regulile de circulație.
Printre principale abateri se numără traversarea neregulamentară, pietoni pe partea carosabilă, lipsa echipamentelor obligatorii, nepurtarea vestei reflectorizante, conducerea sub influența alcoolului, traversarea trecerilor de pietoni pe bicicletă/ trotinetă, folosirea trotinetei de către două persoane deși e destinată unei singure persoane etc.









