Coliziune între o autoutilitară și un microbuz, marți după-amiază, pe un drum din Timiș. Trei persoane au fost rănite.
Un accident rutier a avut loc în această după amiază pe DJ 691, unde traficul a fost blocat. Conform polițiștilor, vinovat este un bărbat în vârstă de 31 de ani care conducea o autoutilitară dinspre localitatea Pișchia, înspre Giarmata, care la un moment dat, din pricina faptului că nu a respectat distanța regulamentară în trafic, a intrat în microbuzul din fața sa, condus de un tânăr de 26 de ani.
Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital în urma coliziunii. Este vorba despre o femeie de 50 de ani, respectiv doi bărbați de 36 și 38 de ani, pasageri în microbuz. Cu toții au ajuns la spital, unde au primit îngrijiri medicale. Traficul a fost blocat.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

