Beat și fără permis, un minor în vârstă de 17 ani a furat o autoutilitară pe care a condus-o, în noaptea de marți spre miercuri, pe străzile din Timișoara. S-a intersectat cu polițiștii, de care a vrut să fugă, dar a produs un accident rutier.
„La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 02:25, polițiști Biroului Rutier Timișoara, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unei autoutilitare conduse de către un tânăr, de 17 de ani, pe bulevardul Michelangelo din municipiul Timișoara”, transmite IPJ Timiș.
Inițial, cel de la volan a oprit, apoi a apăsat pedala de accelerație și a mers spre strada Oituz. Polițiștii au început urmărirea care s-a terminat pe strada Ovidiu Balea, acolo unde fugarul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.
Oamenii legii l-au interceptat și au început verificările. S-a dovedit faptul că nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În plus, autoutilitara a fost sustrasă de la o cunoștință, în aceeași noapte, în jurul orei 1.50.
Tânărul era beat. Valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii l-au dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice. Având în vedere că persoana în cauză este minoră, polițiștii au luat legătura cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, în vederea dispunerii măsurilor legale de protecție. Tânărul a fost preluat de către DGASPC, fiind informați totodată și părinții acestuia.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

