Percheziții masive, miercuri, dis-de-dimineață, în județul Timiș. Polițiștii au descins în 65 de locații, după ce au adunat informații referitoare la persoane care au intrat ilegal în posesia unor arme.
„În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare 65 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, transmite IPJ Timiș.
Conform cercetărilor, de la începutul anului 2023, până acum, persoanele vizate au intrat ilegal în posesia unor arme neletate, supuse autorizării conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. În urma descinderilor care au avut loc în localități precum Timișoara, Jimbolia, Recaș, Peciu Nou, Sânmihaiu Român, Moșnița, Giroc, Biled sau Sânandrei, polițiștii au confiscat armele deținute ilegal, dar și alte mijloace de probă.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Municipiului Timișoara, Poliției Orașului Jimbolia, Poliției Orașului Recaș, Serviciului Criminalistic Timiș, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.
UPDATE. Captura polițiștilor: aproape 50 de arme și sute de cartușe de muniție
În urma perchezițiilor, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 48 de arme neletale deținute ilegal, o armă letală calibrul 5,6 mm, o arbaletă, 100 de cartușe muniție letală calibrul 5,6 mm, precum și 31.400 de diaboluri calibrul 4,5 mm, respectiv 5,5 mm. Mai multe persoane vor fi conduse la sediul Poliției Municipiului Timișoara, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii provenienței armelor, precum și tragerii la răspundere penală a persoanelor cercetate pentru comiterea faptelor.

