Gest extrem al unui tânăr, care a decis să-și pună capăt zilelor. A fost găsit spânzurat, marți, 24 iunie, în pădurea din Giroc.
Un tânăr în vârstă de 35 de ani a decis să-și pună capăt zilelor. A fost găsit spânzurat, astăzi, în jurul orei 13, în pădurea de la Giroc. Cea care a făcut descoperirea macabră este chiar concubina sa. A alertat polițiștii, care au sosit la fața locului și au constatat cele întâmplate. Bărbatul ar fi recurs la acest gest din cauza unor eșecuri în afaceri.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor condițiilor și împrejurărilor producerii acestui incident nefericit.

