Caz șocant întâlnit la o școală dintr-un oraș din vestul țării. Un profesor de sport, diriginte al unei clase, este acuzat că și-a îmbătat una dintre eleve, ca ulterior să facă sex cu ea.
Un bărbat de 44 de ani, profesor de sport la o școală din Hunedoara, totodată diriginte la una dintre clase, este acuzat de viol. Fapta s-ar fi petrecut în luna septembrie a anului 2024, atunci când, într-una dintre seri, a chemat-o pe una dintre eleve la el acasă. A consumat alcool cu minora de 16 ani, apoi a făcut sex cu ea.
Cazul a ieșit la iveală joi, 29 mai, cu ajutorul unui influencer care se intitulează Justițiarul de Berceni. El este cel care a alertat polițiștii.
„Profesor de sport si diriginte. Existau suspiciuni că își racolează elevele. Astăzi, cu probe concrete, l-am confruntat și predat Poliției pentru a continua cercetările. Acesta este acuzat că și-a îmbătat o elevă și a întreținut raporturi sexuale cu aceasta”, a scris influencerul pe rețelele de socializare.
Acum, IPJ Hunedoara a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de viol și, în urma anchetei, urmează să stabilească circumstanțele comiterii faptei, ca ulterior să ia măsurile legale.

