joi, octombrie 15, 2026
No menu items!
AcasăSPORTAnca Todoni, debut infernal la Roland Garros. Adversarele româncelor

Anca Todoni, debut infernal la Roland Garros. Adversarele româncelor

Tenismena Anca Todoni și-a aflat adversara din primul tur al turneului de Grand Slam de la Paris. Timișoreanca o va întâlni pe americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial.

Roland Garros, al doilea turneul de Grand Slam din 2025, va avea loc la Paris, în perioada 25 mai – 8 iunie, iar pe panoul principal se va afla și Anca Todoni, tenismenă în vârstă de 20 de ani din Timișoara, aflată pe locul 91 în clasamentul WTA. Va avea parte de un debut de foc, duminică, în prima zi a competiției, cu Jessica Pegula, a treia favorită la câștigarea French Open.

Va fi și mai complicat, întrucât Anca Todoni va reveni în circuit după o accidentare care a făcut-o să abandoneze și la Masters-urile de la Madrid, dar și la Roma. Norocul n-a fost de partea sportivei din Timișoara nici la Australian Open, la început de an, acolo unde a întâlnit-o în primul tur pe Qinwen Zheng, finalista din 2024 de la AO. Pentru prezența în primul tur de la Roland Garros, Anca Todoni și-a asigurat un cec de 78.000 de euro.

România are cinci jucătoare acceptate direct pe tabloul principal de la Roland Garros. Sorana Cîrstea (164 WTA) va avea parte de o adversară venită din calificări. Jaqueline Cristian (74 WTA, 26 de ani) va evolua cu Birrell (63 WTA), Irina Begu (94 WTA) o va întâlni pe Jeanjean (103 WTA), în timp ce Gabriela Ruse (83 WTA) va încerca să o depășească pe Kessler (44 WTA).

Primele de la French Open

  • Turul I: 78.000 de euro
  • Turul II: 117.000 de euro
  • Turul III: 168.000 de euro
  • Optimi: 265.000 de euro
  • Sferturi: 440.000 de euro
  • Semifinale: 690.000 de euro
  • Finala: 1.275.000 de euro
  • Câștigarea trofeului: 2.550.000 de euro

Turneul de la Roland Garros e transmis de Eurosport și pe platforma Max, între 25 mai – 8 iunie.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente