Un bărbat a fost găsit mort lângă Spitalul Județean Timișoara, luni. Era pacient al instituției, iar acum polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Polițiștii au fost solicitați să intervină de urgență, astăzi, lângă Spitalul Județean Timișoara, acolo unde un bărbat a fost găsit fără suflare. Fusese internat la unitatea medicală, la secția de neurochirurgie, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă a plecat fără voia medicilor. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, care era îmbrăcat în haine civile.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.

