Un bărbat care „a spart” de două ori aceeași farmacie, a fost arestat preventiv. Polițiștii l-au introdus în spatele gratiilor.
Un prim furt a avut loc într-o farmacie din Timișoara în noaptea de 28 ianuarie 2025. Polițiștii au fost sesizați de proprietar, după ce acesta a constatat că îi lipsesc mai multe medicamente, dar și o sumă de bani. Prejudiciul s-a ridicat la 3660 de lei. Hoțul și-a mai încercat norocul și în 7 februarie, atunci când a forțat ușa de acces și a furat mai multe produse farmaceutice.
Vinovatul a fost prins în cele din urmă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a fost găsit în localitatea Bulgăruș, județul Timiș.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar la aceeași data magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

