Un transport agabaritic va străbate mai multe artere importante din vestul țării, marți seară. Traficul se va desfășura cu dificultate.
„Astăzi, 18 februarie, începând cu ora 22, un transport agabaritic se va deplasa pe traseul: Carani (jud. Timiș) – DN 69 – A1 – A6 – Centura Lugoj – DN 6 – Centura Caransebeș – DN 6 – Centura Drobeta Turnu Severin – DN 6 – Șimian – DN 56A – Maglavit – DN 56 – Craiova – DN 65F – DEX 12 – DN 65G – DN 65E – A1 – DN 7C – Curtea de Argeș – DN 73C – Tigveni”, a transmis DRDP Timișoara.
Vehiculul transportă un utilaj, iar transportul are o lungime de 35 de metri, lățime de 3,30 de metri, o înălțime de 4,20 metri și masa totală de 105 tone. Viteza de deplasare va fi stabilită în funcție de condițiile de trafic. Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

