Se va întrerupe apa în Moșnița Nouă. Problema va persista miercuri, 19 februarie, timp de mai multe ore.
Nu va curge apă la robinetele celor care locuiesc pe străzile Ursului, Popândăului, Lupului, Inului și Cânepei din localitatea Moșnița Nouă. Problema va persista miercuri, între orele 9 și 15, atunci când Aquatim va face o relocare de conductă la intersecție străzilor Lucia și Lupului.
„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.

