Două persoane au fost depistate de polițiștii din Timiș în timp ce transportau lemne pentru care nu aveau documente legale. Nu au scăpat nepedepsiți.
„La data de 06 februarie a.c., în jurul orei 12:40, polițiștii Biroului de Ordine Publică Lugoj, au oprit pe strada Mărășești din Lugoj o autoutilitară condusă de către un bărbat, în vârstă de 31 de ani, care transporta cantitatea de 2 mc de material lemnos, din specia fag, iar documentele de însoțire nu corespundeau cu încărcătura transportată”, transmite IPJ Timiș.
Bărbatul a fost amendat cu 2.000 de lei conform Legii 171/2010. Întreaga cantitate de lemn a fost confiscată și predată celor de la Ocolul Silvic Lugoj.
În aceeași zi, în jurul orei 18:25, polițiștii l-au tras pe dreapta, pe strada Iuliu Maniu din Lugoj, pe un tânăr de 21 de ani. Transporta cantitatea de 2 mc de material lemnos, din specia carpen, fag și tei, fără a deține documente de transport.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor articolului 19, alineatul 1, litera b, din Legea 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și lăsată în custodia Ocolului Silvic Lugoj.

