Hoții au dat lovitura într-o casă din localitatea Lovrin, județul Timiș. Au furat peste 13.000 de euro, dar și alte bunuri, joi seară.
O casă din localitatea Lovrin a fost călcată de hoți, joi seară, 3 ianuarie. Infractorii au profitat de faptul că proprietarul era plecat, au pătruns cu ușurință în imobilul care nu era încuiat și au dat lovitura. În doar câteva clipe, au furat peste 13.000 de euro, bijuterii și alte bunuri. La vedere era chiar și cheia de rezervă a mașinii proprietarului pe care, fără să ezite, au furat-o.
„La data de 03.01.2025, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că dintr-o locuință lăsată neasigurata din localitatea Lovrin, ar fi fost sustrasă suma de aproximativ 13.000 de euro, bijuterii din aur, parfumuri și cheia de rezervă a autoturismului”, transmite IPJ Timiș.
Cel păgubit a apelat la ajutorul polițiștilor. Oamenii legii au deschis o anchetă, încearcă să-I găsească pe făptași și să recupereze prejudiciul. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, pentru identificarea autorului și tragerea la răspunderea penală.
În aceeași zi, hoții au pătruns și într-o casă din localitatea Dumbrăvița. Au furat mai multe ceasuri și au plecat cu mașina din fața casei.
Citește și:

