vineri, octombrie 9, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieCerere de finanțare de 200 de milioane de euro, pentru o nouă...

Cerere de finanțare de 200 de milioane de euro, pentru o nouă clădire a Spitalului Județean Timișoara

Zona Spitalului Județean Timișoara se transformă într-un hub medical. Instituția medicală și CJ Timiș au depus o cerere de finanțare de 200 de milioane de euro prin care doresc să construiască un nou corp de clădire.

Maternitatea Bega, recent finalizată, dar și Centrul de Mari Arși, aflat în șantier, ambele în apropierea Spitalului Județean Timișoara, nu sunt singurele investiții pentru sănătatea celor din Timiș și nu numai. Consiliul Județean Timiș, împreună cu instituția medicală, a depus o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire. Ar fi o investiție de aproximativ 200 de milioane de euro cu tot cu TVA, care va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o unitate de chirurgie de înaltă precizie și o unitate ATI. Tot aici, vor funcționa un laborator central ultramodern și un pol educațional cu multiple spații pentru studenți și medici rezidenți. Clădirea ce va fi ridicată în curtea unității sanitare, va avea 5 etaje și unul retras, iar la subsol două parcări. Practic, noul corp va asigura conexiunea completă a tuturor clădirilor, Spitalul Județean Timișoara devenind astfel cel mai important hub medical din vestul țării.

„Durata de implementare prevăzută în proiect este de 60 de luni, din care 1 an pentru proiectare și 4 pentru execuție, acesta fiind al treilea spital pe care îl ridicăm în Timișoara. Anul viitor ar trebui să se termine lucrările la Centrul de Mari Arși, urmează Institutul Regional de Oncologie Timișoara și noua clădire de la Spitalul Județean pentru care am obținut avizul de oportunitate de la Ministerul Sănătății, iar acum am depus documentația de finanțare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a transmis Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente