O zi de băut s-a încheiat în spatele gratiilor pentru un bărbat dintr-o localitate din Timiș. A fost prins luni seară, 4 noiembrie, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, deși nu avea permis de conducere.
Întâmplarea a avut loc luni seară, 4 noiembrie, în jurul orei 21, în localitatea Saravale, județul Timiș, pe starda Sovarconi, una lăturarlnică. Un echipaj al poliției a tras pe dreapta un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 51 de ani, care de abia putea să se țină pe picioare. A fost pus să sufle în fiolă, iar valoarea rezultată a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
N-a fost singura infracțiunea comisă. S-a urcat la volanul mașinii pe care erau montate numere false de înmatriculare, deși nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A ajuns în spatele gratiilor.
„În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere”, transmite IPJ Timiș.

