Traficul este îngreunat pe autostrada A1, în zona localității Sebeș, miercuri, în prima parte a zilei. Un tir s-a răsturnat pe carosabil.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă.
Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11.
foto: DRDP Timișoara

