Descoperire macabră, miercuri după-amiază, într-o localitatea Moșnița Nou, județul Timiș. Un bărbat a fost găsit mort într-un canal plin cu apă.
„La data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Paulina din localitatea Moșnița Nouă, într-un canal s-ar afla o persoană decedată. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat”, transmite IPJ Timiș.
Conform primelor informații, ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 85 de ani, care ar fi fost dat dispărut la sfârșitul lunii iunie. Nu sunt urme de violență pe corpul care e în stare avansată de putrefacție, iar autoritățile continuă cercetările.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului, dar și a identității. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

