joi, noiembrie 5, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieVIDEO. Baza sportivă de pe fostul stadion „Dacia” începe să prindă contur

VIDEO. Baza sportivă de pe fostul stadion „Dacia” începe să prindă contur

Lucrările avansează la baza sportivă care se va ridica pe strada Mircea cel Bătrân. Constructorul a turnat fundația clădirii care va adăposti vestiarele și spațiile administrative și pe care va fi ridicată tribuna cu aproximativ 500 de locuri.

Startul lucrărilor la baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân a fost dat la începutul lunii august. Este vorba despre terenul unde a funcționat fostul stadion „Dacia”, care se afla de mai mulți ani în paragină și părea abandonat. Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei, a luat terenul în vizor și a propus ca el să fie readus la viață și să se construiască o bază sportivă pe strada Mircea cel Bătrân. La începutul anului 2023 a început demolarea clădirilor dezafectate, pentru ca terenul să fie eliberat de sarcini. În luna aprilie a anului 2023 fusese fost scos la licitație proiectul tehnic și execuția. 

Acum, conform Primăriei Timișoara, constructorul a avansat cu amenajarea terenului de fotbal, unde a finalizat drenajul, iar potrivit graficului, până spre sfârșitul anului va fi construită clădirea cu tribună de 417 locuri. Astfel, vor putea continua lucrările la instalații și la finisajele interioare și pe perioada iernii.

Complexul sportiv construit de Primărie pe strada Mircea cel Bătrân va avea și spații verzi, locuri de parcare, cabinet medical, vestiare și spații tehnice. Lucrările implică și amenajarea unui teren de baschet de 571,86 mp, pistă de alergare cu 4 culoare de până în 100 m și groapă de nisip pentru săritura în lungime. Baza municipalității, accesibilă pentru cluburi sportive sau școlare și pentru toți timișorenii dornici de mișcare, este ridicată pe un teren de 8.927 mp. Investiția se ridică la 4.934.037 RON, fără TVA, și este suportată de Primărie din bugetul local. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat cu Atelier Decumanus, lider de asociere, împreună cu Rogera Prest Com SRL, asociat, în calitate de antreprenor.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente