Un bărbat din Timiș a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autobuz sub influența drogurilor, pe autostrada Nădlac – Deva. În plus, a primit și o amendă de 10.000 de lei pentru că nu era autorizat să facă transport de persoane, iar autovehiculul a fost suspendat pentru șase luni. Totul a pornit de la o ceartă cu o pasageră.
„La data de 1 august a.c., în jurul orei 17.15, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați, prin S.N.U.A.U 112, despre un conflict, între șoferul unui microbuz și o pasageră. Microbuzul a fost depistat și oprit în trafic, la kilometrul 545”, transmit polițiștii.
Pasagera, o femeie de 24 de ani, este cea care a sunat la 112, după ce șoferul ar fi schimbat ruta de deplasare. Conflictul a fost aplanat, iar polițiștii au început verificările.
În bagajele tinerei din județul Galați au fost descoperite mai multe grame de canabis și un grinder. N-a scăpat nici șoferul de 44 de ani, care este din Lugoj. A fost supus drugtestului, care a ieșit pozitiv.
În plus, cel de la volan a primit și o amendă de 10.000 de lei, pentru că nu are licență de transport persoane. I-au fost retrase plăcuțele și certificatele de înmatriculare, iar autovehiculul a fost suspendat pentru 6 luni.
Alte nereguli pe autostradă
Polițiștii au continuat acțiunile pe linia transportului de persoane, fiind depistați doi șoferi, de 33 și 35 de ani, ambii din județul Vaslui, care transportau 17 respectiv 20 de pasageri, folosind alte carduri tahograf decât cele eliberate pe numele lor. Ambii conducători auto au fost sancționați cu amenzi contravenționale, în valoare de 12.000 de lei fiecare, conform O.G. nr. 37/2007, privind respectarea timpilor de condus și de repaus, totodată, fiind dispusă și imobilizarea autovehiculelor, până la punerea în legalitate.

