Căldura va persista și joi, 18 iulie, în special în sudul și sud-estul țării. În Timiș va fi cod portocaliu de caniculă.
Va fi caniculă și joi, 18 iulie, în jumătate din România, în ciuda avertizării de furtuni emisă de ANM miercuri. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța valul de căldură va continua să fie intens și se va menține codul roșu. Se vor înregistra temperaturi maxime între 38 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 34-37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Alte zone ale țării, printre care și județul Timiș, vor fi sub cod portocaliu. În Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35-38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33-35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Sunt zonele care se vor afla sub cod galben de caniculă.

