Compania Națională de Investiții a lansat licitația pentru execuția noului stadion „Dan Păltinișanu”. Arena ar trebui să aibă o capacitate de 32.150 de spectatori.
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a anunțat că a fost lansată licitația pentru construirea noului stadion „Dan Păltinișanu”, chiar dacă vechea arenă încă nu a fost dărâmată. CNI caută o firmă care sp facă proiectarea și execuția noii arene.
„Un lucru este cert, cel mai modern stadion din România se va construi la Timișoara, dar nu ne vom opri aici, ci vom ține presiunea crescută pentru ca etapele să fie parcurse cât mai repede. Totodată, fac un apel la politicienii locali să lase de-o parte orgoliile și să demoleze actuala bază sportivă. Situația la zi este următoarea: avem banii, s-a lansat licitația, stadionul se va face, dar depinde de cât de repede se va reuși demolarea. Timișoara va avea stadion nou și modern”, a transmis Alfred Simonis, candiatul PSD la Consiliul Județean Timiș.
Conform normelor stabilite de Federația Română de Fotbal, noua arenă „Dan Păltinișanu” va fi de categoria I și va avea o capacitate de 32.150 de locuri, suprafața construită fiind de 28.800 metri pătrați, iar durata estimativă pentru execuția lucrărilor este de 26 de luni. Valoarea totală a investiției este de 837 de milioane de lei.






