Gest nebunesc făcut sâmbătă, 4 mai, de o persoană din localitatea Giarmata Vii, județul Timiș. Și-ar fi dat foc din pricina unor certuri cu soția.
Pompierii au fost chemați să intervină de urgență în această după-amiază, în localitatea Giarmata Vii, după ce un bărbat s-a autoincendiat. O ceartă cu soția l-ar fi determinat să recurgă la acest gest, pe fondul consumului de alcool. A mers în grădina din spatele casei, acolo unde și-a dat foc.
„Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizaţi cu privirea faptul că, un bărbat din Giarmata Vii s-ar fi autoincendiat. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, care s-a autoincendiat în grădină din spatele casei”, a transmis IPJ Timiș.
Bărbatul a fost salvat de fiul și nepotul său, ambii în vârstă de 17 ani, care au stins flăcările. Apoi, acesta a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II și III, pe aproximativ 65% din suprafața corpului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează verificări pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii acestui incident.

