La Sânnicolau Mare începe lupta împotriva căpușelor și a altor insecte dăunătoare. Sunt programate două intervenții săptămâna aceasta.
Încep intervențiile la sol împotriva căpușelor și a altor insecte dăunătoare, la Sânnicolau Mare. Prima dintre acțiuni va avea loc joi, 11 aprilie, de la ora 20:30. Se va interveni și vineri seară, 12 aprilie, de la ora 20:30, în parcurile din cel mai vestic oraș al țării și în alte zone cu spații verzi precum malul Arancăi, dar și în curțile instituțiilor de învățământ din oraș.
Acțiunile sunt făcute de o firmă acreditată, cu atomizoare și mașină dotată cu tun de fum. Substanțele folosite nu afectează sănătatea oamenilor. În cazul în care vremea nu o va permite, acțiunile vor fi reprogramate.

