Un bărbat și-a trădat angajatorul. A furat marfă în valoare de aproape 40.000 de euro din magazinul în care lucra, într-o localitate din Timiș, și a crezut că nu va fi prins. Polițiștii l-au reținut la câteva zile după comiterea infracțiunii.
Administartorul unei societăți comerciale din localitatea Giroc, județul Timiș, s-a trezit fără o parte din marfă, săptămâna trecută. Nu mai puțin de 2.000 de piese de alamă în valoare aproape 40.000 de euro au dispărut în perioada 6-7 martie 2024. Câteva zile mai târziu, acesta și-a dat seama că a fost mâna unui angajat și a anunțat polițiștii.
- Tânăr de 17 ani pe motociclu, lovit de mașină, izbit apoi de copac
- Furt de arbori în Timiș. Lemn confiscat și dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori
- Lăsați fără apă și mâncare, 11 câini au fost salvați de polițiști dintr-o situație dramatică
- Radu Benea, aproape să devină campion național la viteză în coastă pentru al doilea an consecutiv
- Protecția Consumatorilor Timiș, amenzi de peste 4,7 milioane de lei
Oamenii legii l-au prins pe făptaș. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, asupra căruia au mai fost găsite 869 dintre piesele pe care le-a furat.
„La data de 11 martie a.c., polițiștii Postului de Poliție Giroc sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, transmite IPJ Timiș.

