Nicolae Stanciu, un polițiști din Timiș, a devenit campion la judo în competiția organizată de Ministerul Afacerilor Interne. Peste 100 de participanți s-au aliniat la startul întrecerii care s-a desfășurat în perioada 5-8 martie 2024, în județul Vâlcea, la Călimănești.
Nicolae Stanciu este ofițer specialist și coordonator al liniei de muncă „educație fizică și autoapărare” în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al IPJ Timiș. Din anul 2017 a participat la competiția de judo organizată de Ministerul Afacerilor Interne, iar anul acesta a reușit să fie primul și a câștigat media de aur la categoria 73 de kilograme (peste 35 de ani). Întrecerea a avut loc în perioada 5-8 martie 2024, la Călimănești, județul Vâlcea, unde au participat peste 100 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri.
„Performanța sa remarcabilă în cadrul Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne reprezintă un exemplu de devotament și profesionalism, ilustrând cu mândrie angajamentul polițiștilor pentru excelență atât în domeniul pregătirii fizice, cât și în cel al autoapărării. Suntem onorați să avem astfel de profesioniști în cadrul IPJ Timiș, care prin realizările lor ne amintesc că dedicarea și pasiunea pot transforma fiecare provocare într-o oportunitate de succes”, a transmis IPJ Timiș.

