Două străzi din Timișoara vor fi închise temporar, timp de aproape două zile. Colterm face lucrări de mentenanță.
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier pe străzile Vulturilor și Clăbucet, pentru ca cei de la Colterm să facă lucrări de mentenanță. Vor fi transportate patru recipiente metalice de mari dimensiuni, de la punctul termic de pe strada Clăbucet, la CET Sud.
Cele două străzi vor fi închise în zilele de 11 și 12 martie, între orele 8-18. Șoferilor li se recomandă să folosească rute alternative.
foto: arhivă

