sâmbătă, noiembrie 7, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentFOTO. Peste 20 de percheziții în Timișoara, Săcălaz, Giroc și Moșnița Nouă,...

FOTO. Peste 20 de percheziții în Timișoara, Săcălaz, Giroc și Moșnița Nouă, într-un dosar penal pentru evaziune fiscală

Peste 20 de percheziții au avut loc miercuri, 6 martie, în Timișoara, Săcălaz, Giroc, Moșnița Nouă, dar și în București, într-un dosar penal pentru evaziune fiscală. Grupul vizat cumpăra mașini din state ale Uniunii Europene și le vindea în România fără să înregistreze tranzacțiile. Au fost confiscate sume importante de bani, dar și alte bunuri.

„Astăzi, 6 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au efectuat 21 de percheziții domiciliare, în București, Arad, Timișoara și comunele Săcălaz, Giroc și Moșnița Nouă, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală”, a transmis IPJ Timiș.

Cercetările au scos la iveală faptul că, din anul 2021, până acum, prin intermediul unor societăți comerciale, au fost cumpărate autoturisme din țări ale Uniunii Europene, în special din Franța, care erau vândute în România fără ca tranzacțiile să fie înregistrate. Astfel, taxele nu erau plătite. Două persoane fizice și patru persoane juridice sunt vizate de anchetă.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate 84.300 de lei, 140.705 euro, 121 de autoturisme, 33 de telefoane mobile, 9 laptopuri, 1 desktop, 2 tablete, 1 server, 3 DVR, 1,9 kilogram tutun mărunțit, 2 arme, din care una letală – calibru 7.65 mm proveniență Spania și una neletală, supusă autorizării de calibru 8 mm, 60 de cartușe de vânătoare, 38 de cartușe neletale și 6 cartușe letale, documente contabile și referitoare la achiziționarea, transportul și înstrăinarea mai multor autoturisme, plăcuțe cu număr de înmatriculare franceze. La sediul IPJ Timiș au fost audiate șapte persoane.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Poliției Municipiului Timișoara și ai Serviciului Criminalistic, precum și inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva și ai Direcției Regionale a Vămilor Timișoara.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente