Un bărbat a murit sufocat de cereale, miercuri după-amiază. Întâmplarea a avut loc în localitatea Biled, județul Timiș.
„La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 16:45, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Sânandrei au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat aflându-se în localitatea Biled pe strada Gării în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi pătruns în interiorul unui recipient de depozitare cu cereale, moment în care ar fi fost tras de un mecanism aflat în funcțiune care transporta cerealele din interiorul depozitului spre exterior, evacuându-le”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii și medicii de pe ambulanță au intervenit de urgență la fața locului. S-a încercat resuscitarea acestuia, dar încercările au rămas fără rezultat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

