Un bărbat dat în urmărire internațională a fost prins vineri pe o stradă din Sânnicolau Mare. Acesta era condamnat pentru tâlhărie de autoritățile din Austria.
Polițiștii se aflau vineri pe strada Mihai Viteazu din Sânnicolau Mare, atunci când au oprit un bărbat în vârstă de 45 de ani. Acesta era dat în urmărire internațională pentru o tâlhărie comisă în Austria.
Bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

