Cinci străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria au fost prinși, joi seară, în apropiere de Cenad. Polițiștii de frontieră i-au interceptat la scurt timp după ce au țâșnit dintr-o mașină și au luat-o la fugă spre granița cu țara vecină României.
Polițiștii de frontieră de la Sânnicolau Mare au declanșat o acțiune pentru combaterea migrației ilegale, joi seară, în jurul orei 20:10. În apropiere de Cenad, oamenii legii au depistat cinci străini care au coborât dintr-un autoturism înmatriculat în România și au luat-o la fugă spre frontiera cu Ungaria.
Cu toții au ajuns la sediul poliției de frontieră pentru verificări. S-a stabilit că sunt cinci persoane din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani. Au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți.

