Un șofer a ieșit cu autoturismul de pe șosea, marți seară, și s-a oprit într-un canal de pe marginea unui drum din Timiș. Era beat la volan, iar polițiștii i-au făcut dosar penal și i-au luat permisul.
Faptul că a urcat beat la volan era să-l coste viața pe un bărbat de 54 de ani din Timiș. Conducea, în această seară, pe DN59, dinspre localitatea Denta, înspre Voiteg, iar la un moment dat, pe centura orașului Deta, a pierdut controlul volanului.
Șoferul a ieșit de pe carosabil prin partea stângă și s-a oprit cu autoturismul în canalul cu vegetație de pe marginea drumului. A scăpat fără nicio zgârietură.
La fața locului și-a făcut apariția un echipaj al poliției. Oamenii legii l-au pus să sufle în fiolă, iar alcoolemia rezultată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

