O femeie care traversa regulamentar strada a fost lovită pe trecerea de pieton de o ambulanță, marți seară. Accidentul s-a petrecut la Lugoj.
Un accident rutier în urma căruia o femeie de 44 de ani a ajuns la spital a avut loc la Lugoj, în această seară. Un bărbat în vârstă de 55 de ani, șofer al unui ambulanțe, care circula pe strada Caransebeșului din Lugoj, ar fi lovit-o în plin pe femeia care încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni.
„Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o ambulanță pe strada Caransebeșului, din municipiul Lugoj, iar la un moment dat ar fi surprins și accidentat un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 44 de ani, angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni”, transmite IPJ Timiș.
Șoferul a fost supus alcooltestului, valoarea fiind zero. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

