luni, octombrie 26, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEIncendiu la un autocamion, în vestul țării

Incendiu la un autocamion, în vestul țării

Un tir aflat într-o parcare a fost cuprins de flăcări, miercuri dimineață, într-o localitate din vestul țării. Pompierii au intervenit de urgență și au reușit să salveze remorca și încărcătura.

S-a dat alerta în această dimineață, în jurul orei 8, atunci când pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autocamion aflat într-o parcare din localitatea Zerind, județul Arad. La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Zerind.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul cabinei autotrenului, incendiul fiind localizat de pompierii voluntari ai SVSU Zerind. În urma incendiului a ars capul tractor în totalitate, însă remorca și încărcătura au fost salvate.

Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente