Un șofer a fost prins beat pe autostrada A1, în Timiș. Conducea haotic și, astfel, a atras atenția asupra sa. Polițiștii l-au tras pe dreapta, i-au făcut dosar penal și i-au luat permisul.
„La data de 19.11.2023, în jurul orei 14:40, polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul circula haotic pe A1 Deva-Nădlac, deplasându-se către Margina”, transmite IPJ Timiș.
La volan se afla un bărbat de 35 de ani, care a fost oprit pe DN68, în localitatea Coșevița. 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost valoarea rezultată în urma drugtestului.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Permisul i-a fost reținut.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Foto: arhivă

