duminică, noiembrie 8, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEA început Postul Crăciunului 2023. Reguli și dezlegări

A început Postul Crăciunului 2023. Reguli și dezlegări

Postul Crăciunului, denumit și Postul Nașterii Domnului, începe miercuri, 15 noiembrie. Durează până în data de 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, o zi în care se ține post negru.

Miercuri, 15 noiembrie 2023, începe Postul Crăciunului. Credincioșii trebuie să consume mâncăruri pe bază de legume și, ocazional, preparate din pește. Postul Nașterii Domnului, așa cum mai este denumit, durează 40 de zile, până în Ajun de Crăciun. Este primul post bisericesc și ultimul din anul civil.

Tradiția spune că Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului este sărbătorit în 14 noiembrie, însă dacă această dată pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi înainte. Potrivit creștinortodox.ro, Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie și ține 40 de zile, până pe data de 24 decembrie, timp în care credincioșii își amintesc de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Dezlegări în timpul Postului Crăciunului.

Conform Bisericii Ortodoxe, zilele cu dezlegare la peşte sunt o răsplată pentru credincioşi. Prima zi cu dezlegare le peşte din Postul Crăciunului este pe 21 noiembrie, la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. 

  • Miercuri, 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • Joi, 23 noiembrie – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, Sfântul Ierarh Amfilohie
  • Sâmbătă, 25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina, Sf. Mc. Mercurie/ Odovania Praznicului intrării în Biserică A Maicii Domnului
  • Duminică, 26 noiembrie – Sfântul Stelian (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)
  • Joi, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
  • Sâmbătă, 2 decembrie – Sfântul Proroc Avacum, Sfânta Muceniță Miropia
  • Duminică, 3 decembrie – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (Pilda talanților)
  • Luni, 4 decembrie – Sfânta Muceniță Varvara
  • Marți, 5 decembrie – Sfântul Sava cel sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie, Sfântul Cuvios Nectarie
  • Miercuri, 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
  • Joi, 7 decembrie – Sfânta Muceniță Filofteia
  • Sâmbătă, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
  • Duminică, 10 decembrie – Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf (Tămăduirea femeii gârbove)
  • Marți, 12 decembrie – Sfântul spiridon al Trimitundei
  • Sâmbătă, 16 decembrie – Sfântul Proroc Agheu, Sfânta Teofana
  • Duminică, 17 decembrie – Sfântul Proroc Daniel (Pilda celor poftiți la cină)
  • Luni, 18 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sf. Mc. Sebastian și Zoe

În Postul Crăciunului 2023, este interzis consumul de carne, ouă, lapte, brânză. Nu se fac nunți, botezuri, cumetrii. Nu este bine să cânți și să dansezi. Este interzis să bei alcool și să fumezi.

În această perioadă este recomandată efectuarea faptelor bune, ajutarea celor nevoiași și practicarea milosteniei. Postul Crăciunului este folosit și ca o perioadă de auto-reflecție și creștere spirituală.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente