duminică, septembrie 20, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentStrăini prinși la granița cu Serbia, în Timiș

Străini prinși la granița cu Serbia, în Timiș

Patru străini care încercau să treacă ilegal granița au fost prinși, duminică seară, de polițiștii de frontieră, în Timiș, la granița cu Serbia. Sunt cetățeni din Nepal care au viză de muncă în România, dar care încercau să ajungă în Occident.

„În data de 05.11.2023, în jurul orei 22.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au observat cu ajutorul aparaturii din dotare patru persoane, la aproximativ 300 m față de linia de frontieră,  pe direcția localității Iohanisfeld, care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că grupul este format din cetățeni originari din Nepal, patru adulți cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoanele în cauză sunt intrate legal în România, fiind posesoare de vize de muncă.

Din declarațiile persoanelor rezultă că acestea intenționau să treacă frontieră de stat pentru a ajunge în Serbia și ulterior în state din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente