Sinagoga Fabric va intra în administrarea Primăriei Timișoara. Proiectul de hotărâre a primit avizul marți din partea consilierilor locali. Vor urma lucrări de întreținere și reabilitare.
Sinagoga Fabric, aflată pe str. Episcop Ioseph Nonovic, nr. 2, va fi administrată de Primăria Timișoara. Proiectul de hotărâre a primit astăzi avizul consilierilor locali.
Vor urma lucrări de întreținere, reabilitare și reparații. Apoi, clădirea va fi redată comunității ca obiectiv turistic și cultural.
Clădirea Sinagogii, clasată în listele de protecție naționale ca monument istoric sub codul de clasare TM-II-m-B-06128, este amplasată în zona de protecție istorică denumită Ansamblu urban „Fabric” (II). Sinagoga Fabric a fost construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și elemente de stil neo-renascentist italian.
Preluarea imobilului se va face joi, 19 octombrie, de la ora 10.

