Un bărbat a ajuns la spital, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc aproape de Timișoara. Și-a făcut-o cu mâna lui, după ce, aflat la volanul unei mașini, a intrat în tirul aflat în fața sa.
Un accident rutier a avut loc în această seară pe centura Timișoarei. Conform polițiștilor, un bărbat de 57 de ani, aflat la volanul unui autoturism, care se deplasa din direcția DN69, înspre DJ 691, a intrat la un moment dat în tirul din fața sa care era oprit în coloana de vehicule formată în trafic. La volanul tirului se afla un bărbat de 32 de ani.
În urma coliziunii față-spate, șoferul autoturismului a fost rănit și transportat cu ambulanța la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

